Cum a ajuns un turist român aflat în Bulgaria să plătească 120 de euro pentru un banal accident la un deget. „Fiți pregătiți cu banii”

Cum a ajuns un turist român aflat în Bulgaria să plătească 120 de euro pentru un banal accident la un deget. „Fiți pregătiți cu banii”
Sursa foto: Shutterstock/ Caracter ilustrativ
Publicat: 04/09/2022, 15:30

Mulți dintre românii care pleacă în vacanță în străinătate își iau măsuri preventive, însă, din păcate, nu putem fi niciodată siguri că nu vom avea probleme în concediu.

Este și cazul unui român care a suferit un mic accident în Bulgaria și care a fost nevoită să scoată din buzunar o sumă destul de mare de bani pentru a primi îngrijiri.

Acesta a povestit pățania pe un grup de Facebook.

„Pentru colegii de pe grup continui postarea despre HDV Miramar cu niște info utile. Ieri, în urma unui accident tragic survenit între degetul mic de la piciorul drept și rotilele dure ale unui troleer din cameră, precum și în urma culorilor curcubeului pe care degetul le avea de la o oră la alta, am hotărât astăzi să fac o vizită la medic.

Sun la asigurare, care îmi recomandă să merg la o clinică din zona care are decontare directă cu ei. Având în vedere starea, nu puteam risca să apăs cu fermitate accelerația, am solicitat un medic la hotel. Din păcate m-au sunat și mi-au comunicat că nu i se permite medicului accesul în hotel, având în vedere că au cabinet medical propriu.

Toate bune, ma duc la cabinet, e la parter, pe un hol lângă recepție și piscina interioară și rezolv. 190 leva , deci 100 euro consultația de 5 minute și 40 leva să scrie o rețetă, deci 20 euro. Bine că nu e rupt… Măcar atât.

Deci, dacă apelați la medicul de la hotel, fiți pregătiți cu banii… Și cel mai util, asigurarea de călătorie, căreia eu inițial nu-i vedem sensul”, a scris bărbatul.

Reacțiile nu au întârziat să apară

La scurt timp de la postare, mai mulți membri ai respectivului grup de Facebook au povestit că s-au confruntat și ei cu situații similare.

„Subscriu, la medicul aceluiași hotel am dus copilul cu arcada spartă. Nu era grav așa că nu s-a pus problema de copci etc. Pentru o curățare cu apă oxigenată și aplicarea unui plasture ni s-au cerut în jur de 180 €. Noi nu i-am achitat pentru că ni s-a părut bătaie de joc”, a scris un internaut.

„Și noi am plătit anul trecut 780 de leva pemtru 3 perfuzii, consultație etc. Dar după o luna i-am recuperat prin polița de asigurare”, a scris altcineva.

Concediul în Bulgaria, coșmar pentru o româncă

O parte dintre românii care și-au petrecut vacanța în afara țării s-au întors dezamăgiți. Aceștia au vrut să încerce destinații noi, dar au avut parte de condiții proaste de cazare sau de mâncare de calitate slabă, mai ales în țări ca Bulgaria, Grecia sau Turcia.

O româncă a povestit experiența de care a avut parte în vacanța petrecută cu familia în Bulgaria, într-o postare pe Facebook.

„Aș vrea să împărtășesc experiență recentă la Reina del Mar, care înțeleg că e pomul lăudat. Eu nu auzisem de hotelul ăsta până acum, nu mersesem niciodată în Bulgaria până acum, decât în trecere sau câteva ore. Nu mersesem nici la all inclusive, deoarece nu e genul meu de vacanță. Cu toate acestea, am vrut să le fac cadou alor mei o vacanță cu noi (cu mine și cu copiii mei), iar soțul meu era plecat.”, a scris aceasta pe un grup de Facebook.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Comerțul internațional, amenințat de schimbările climatice și războaiele din Ucraina și Gaza
×